Concert de tromboane: Four Bones Quartet (Ungaria)

poster_concert_four_bones_quartet

Primăria Municipiului Bistrița
Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița
Fundația Societatea de Concerte Bistrița
în parteneriat cu
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
și Institutul Maghiar Balassi din București

prezintă

Concert de tromboane Four Bones Quartet (Ungaria)

Marți 23 august 2016, ora 19:00 la Sinagoga Bistrița


În cei peste 10 ani de existenţă cvartetul de tromboane Four Bones din Ungaria a concertat în numeroase ţări ale lumii, concertele formaţiei desfăşurându-se în săli pline. Băieţii de la Four Bones quartet: 
Magyar Péter, Gáspár Olivér, Angyal János şi Gyetvai Péter reprezintă Ungaria la evenimente importante din străinătate şi continuă să fie invitaţi permanent şi în Asia. Discul lor intitulat Crossroads, apărut în 2011 reflectă varietatea şi complexitatea repertoriului muzical: piesele compuse în mod special cvartetului Four Bones de către cinci compozitori contemporani maghiari călăuzesc auditoriul într-o lume muzicală în care adesea se întrepătrund tangoul, jazzul, folkul şi muzica clasică.
În anul 2014 cvartetul Four Bonesc a lansat un nou proiect, o nouă provocare pentru formaţie, care atinge din nou limite ale genurilor. Sonoritatea „clasică” Four Bones este îmbogăţită cu ajutorul electronicii moderne şi al instrumentelor de percuţie melodice şi percusive, mânuite de Kovács Tamás „Tobzi” cu disciplina caracteristică muzicienilor de formaţie clasică, eliberat însă de orice rigiditate sau lipsă de idei adesea caracteristice celor din breaslă. Kovács Tamás „Tobzi” a colaborat la numeroase producţii teatrale şi pop, devenind cel mei râvnit percuţionist „session” din Ungaria.
Proiectul prezentat în turneul din România cuprinde compoziţii proprii, lucrări ale renumitului pianist şi compozitor de jazz Nagy János, precum şi melodii şi ritmuri balcanice.
Vă așteptăm cu drag!