Turneu naţional de recitaluri al pianistei Oxana Corjos

 Pianista Oxana Corjos realizează perioada 29 octombrie – 12 noiembrie 2019 un turneu în patru oraşe din ţară cu un program spectaculos ce va cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy – Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d’artifice – şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

Recitalurile vor avea loc la Sibiu, Sala Thalia pe 29 octombrie, Pitesti, Sala Filarmonicii pe 1 noiembrie, Bistriţa, Sinagoga pe 8 noiembrie 2019 la ora 19:00 şi Bucureşti – Ateneul Român pe 12 noiembrie. 

Pianista Oxana Corjos este unul dintre pianiştii marcanţi ai generatiei sale, fiind apreciată în mod special pentru vastul repertoriul îmbrăţişat care se extinde de la Bach, Mozart până la Rachmaninov şi Ravel. Aflată la apogeul maturităţii artistice, Oxana Corjos păstrează ceva din farmecul unui artist care-şi descoperă cu ingenuitate propriile începuturi. Programul de recital propus marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei repertoriului pianistic, fiind expresia unui tip de comunicare cu totul special, bazat pe o fermecătoare decriptare a muzicii în captivante trame narative, pe care Oxana Corjos o dublează în permanență cu emoția unei confesiuni.

În recitalul propus, Oxana Corjos propune o călătorie în universul unei feminități fascinante, prin eternul paradox al unei forțe ieșite din comun și al unei fragilități de un seducător inefabil.

Crescând într-o familie de muzicieni, Oxana Corjos şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, studiind cu Ioana Minei şi Ana Pitiş. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore. A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma (1991) şi Barcelona (1986). In anul 1992 a fost distinsă cu Premiul Cella Delavrancea pentru activitate meritorie desfășurată în domeniul culturii. A apărut în numeroase emisiuni de radio şi televiziune şi a realizat înregistrări speciale pentru Radiodifuziunea Română cu lucrări de Bach, Mozart, Beethoven, Mussorgski, Debussy, R. Strauss, Prokofiev etc., unele dintre ele fiind preluate de Radiodifuziunea din Bruxelles. În paralel cu activitatea concertistică predă la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Petre Sbârcea, Adrian Sunshine, Gheorghe Costin, Emil Simon, Ovidiu Balan, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu etc.În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania, Macedonia şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice.

Concertul va avea loc la Sinagoga Bistrița pe 8 noiembrie 2019 la ora 19:00