Violoniștii Alexandru Tomescu şi Pavel Šporcl în turneu cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Cehe

Poster Alexandru Tomescu Pavel Sporcl

Poster Alexandru Tomescu Pavel Sporcl

 

Începând cu anul 1918, în 28 octombrie se sărbătoreşte fondarea statului Cehoslovac independent. Astăzi, Republica Cehă doreşte să menţină vii tradiţiile sale, printre se numără cea a unei colaborări apropiate cu România.

De Ziua Națională a Cehiei, Vltava întâlnește în acest an Dunărea, iar violonistul ceh Pavel Šporcl îl întâlneşte pe Alexandru Tomescu pentru un turneu de recitaluri extraordinare! Cei doi muzicieni propun un program de lucrări spectaculoase, precum şi prima audiţie absolută a piesei „Gemini Studies” de Dan Dediu, care a luat naştere special pentru acest eveniment, îmbinând inspiraţia cunoscutului compozitor român cu teme din muzica a doi importanţi autori cehi – Antonin Dvořák şi Bedrich Smetana.

Proiectul a fost iniţiat de Ambasada Republicii Cehe în România şi Centrul Ceh din Bucureşti, ca un simbol al relaţiilor extrem de apropiate de care cele două state se bucură. Şi ce idee ar fi putut fi mai potrivită decât aceea de a sărbători prin muzică, avându-i pe scenă pe doi dintre cei mai importanţi exponenţi ai violonisticii din cele două ţări? Pavel Šporcl şi Alexandru Tomescu vor interpreta lucrări pentru vioară solo şi două viori de autori ca Dan Dediu, Eugène Ysaÿe, Niccolò Paganini şi Georg Friedrich Händel.

Seria de evenimente va debuta cu un concert la Ateneul Român, pe care Ambasada Republicii Cehe l-a dedicat tuturor colaboratorilor și partenerilor săi. Turneul continuă la Casa Tineretului din Baia Mare (1 noiembrie), Auditorium Maximum (Casa Universitarilor) din Cluj-Napoca (2 noiembrie), Sinagoga din Bistriţa (3 noiembrie, ora 19:00) şi Sala Capitol a Filarmonicii ”Banatul” din Timişoara (5 noiembrie). Fiecare dintre recitaluri se va bucura de prezenţa Excelenţei Sale, Ambasadorul Republicii Cehe în România, Domnul Jiří Šitler.

Alexandru Tomescu este omul provocărilor, pe care le caută, le înfruntă şi le învinge. Aflat într-o permanentă explorare a granițelor sale muzicale și personale, violonistul român s-a poziționat deja în categoria restrânsă a interpreţilor de renume internaţional care în ultimele decenii au abordat toate cele trei mari integrale ale repertoriului violonistic: Paganini, Ysaÿe și Bach. Astfel, artistul dovedeşte că pentru el nu există provocări muzicale de neînvins sau repertorii tabu. Studiile în România, Elveţia şi S. U. A. l-au pregătit pe Alexandru Tomescu pentru ceea ce este astăzi: un violonist de succes, care concertează pe toate meridianele globului şi care nu se sfieşte să abordeze cele mai redutabile repertorii compuse pentru vioară.

Pavel Šporcl este cel mai aclamat reprezentant al tinerei generaţii de violonişti cehi, fiind descris de presa din țara sa natală drept “acel tip de talent care se naște probabil o data la 100 de ani” și se bucură de admirația și recunoaștea publicului și a specialiștilor pentru interpretările sale uluitoare și virtuozitate. Viziunea despre muzică, dar și imaginea lui au atras atenția mass-media, care îl înconjoară permanent. Cu toate că se bucură de un succes impresionant, artistul a rămas în primul rând acel violinist fenomenal care atrage un public larg prin calitatea interpretărilor sale, reușind să impresioneze publicul cu fiecare apariţie scenică. Asta și pentru că Pavel Šporcl nu ezită incursiunile în lumea muzicii jazz sau pop, promovând posibilitățile variate de exprimare ale viorii.

Cei doi muzicieni vor cânta pe două instrumente non-conformiste. Pavel Sporcl cântă pe o vioară albastră, în timp ce Alexandru Tomescu va cânta pe o vioară semnată de Silvian Rusu, care a primit o neobișnuită înveșmântare verde, special pentru această ocazie. Două viori colorate și doi violoniști plini de efervescență, într-un turneu unicat.

Vă invităm aşadar la o serie de evenimente memorabile, prin care vom ura împreună un călduros „La Mulţi Ani” Republicii Cehe!

Pentru detalii despre turneu, vizitaţi pagina de Facebook Alexandru Tomescu / Pavel Sporcl – Turneu de Ziua Cehiei, iar mai multe informaţii despre cei doi muzicieni vă stau la dispoziţie pe site-urile acestora: www.alexandrutomescu.com şi www.pavelsporcl.com.

Sponsori: CEZ Group, Peterka & Partners, Staropramen, Syner România
Organizatori: Ambasada Republicii Cehe în Bucureşti, Centrul Ceh Bucureşti, Quartz Media Production
Organizatori locali: Rotary Club Baia Mare 2005, Rotary Club Cetăţuie Cluj-Napoca, Societatea de Concerte Bistriţa, Rotary Club Timişoara
Co-producători: TVR, Radio România
Parteneri media: Adevărul, Etiquette
Parteneri media locali: Graiul Maramureşului, Monitorul de Cluj, Foaia Transilvană, OrasulCluj.ro, Evenimente în Cluj, Bistriteanul.ro, Timponline.ro, AS TV, TV Bistriţa, deBanat.ro, West City Radio, Evive.