Scoala de la Bistrita: trei expozitii de fotografie

poster_scoaladelabistrita2011

Joi, 18 august au sosit la Bistrita, participanţii la cea de-a XI ediţie a Taberei Internationale de Fotografie, ce face parte din Programul Scoala de la Bistriţa iniţiat de Societatea de Concerte.
Şi în acest an, tabăra este coordonată de regizorul Francisc Mraz.
Participanţii: Amer Kapetanovic şi Imrana Kapetanovic din BOSNIA-HERTEGOVINA, Ivan Blazev din MACEDONIA, Louis Rocha şi Tania Araujo din PORTUGALIA, Natalia Sitcai din KUWEIT, Alexandru Marinescu, Andrei Contiu, Alexandru Jugaru, Andreea Machidon, Catalin Enache, Claudia Asanachescu, Cosmin Savu, Cristian Bassa, Cristina Irian, Dani Gherca, Francisc Mraz, Gyuri Ilinca, Iustinian Scarlatescu, Marius Encher, Mihai Marian, Oana Livadariu, Radu Angheloiu, Raul Tanislav, Tudor Stanica, din Romania, în perioada 18 – 29 august vor locui la Tihuţa şi Bistriţa şi vor imortaliza locuri si oameni de pe întinsul judeţului.
Sunt însoţiţi de o echipă de filmare, formată din Andrei Marcu, Dana Marcu şi Alexandra Călinescu.
Astăzi, 19 august, începand cu orele 18:00, la Galeria LINA a Sinagogii se va vernisa o expozitie ce cupride lucrări realizate în ediţiile anterioare ale taberei şi care au putut fi vizionate, de anul trecut şi până acum,în expoziţii la Sarajevo, Lisabona, Paris şi la Bucureşti. Este motivul pentru care valoroasele lucrări se reunesc astăzi sub denumirea celor trei expoziţii „Darămite”, „Hello, Amer” şi Tabăra 2010”. Nu este lipsit de importanţă că fotografii ce expun sunt parte din ei absolvenţi ai „Şcolii de Poetică Fotografică Francisc Mraz”, ce se organizează la Bucureşti, sub egida fundaţiei noastre. Tabăra fotografilor are în program şi o serie de dezbateri, conferinţe şi prezentări de specialitate.

Acţiunea face parte din Proiectul „Şcoala de la Bistrita” susţinut de nerambursabil de Primăria Municipiului Bistriţa.

Gavril Ţărmure, preşedintele Fundaţiei Societatea de Concerte Bistriţa