Vă poftim duminică, 21 octombrie 2018, de la ora 19.00, la Sinagogă!
Pentru că muzica este „timp sonor” și „leacul minții”, violoncelistul Răzvan Suma și invitatul său, Adrian Mantu, pregătesc turneul național „Vă plaCello?”, care va avea loc în perioada 18-26 octombrie 2018, în 7 orașe din România: Deva, Timișoara, Cluj-Napoca, Bistrița, Sibiu, București și Pitești.
Repertoriul turneului include compoziții originale scrise pentru două violoncele de J. B. Barièrre, D. Popper, L. Boccherini şi J. Fr. Dotzauer, prelucrări româneşti ale unor piese foarte cunoscute de V. Jianu, dar şi o abordare neconvenţională a unor cunoscute hituri pop/rock.
Răzvan Suma a făcut cunoștință cu violoncelul la 6 ani, iar de atunci s-au adunat peste 1.000 de concerte și recitaluri, 13 CD-uri, 6 turnee în formulă de trio, fiind în prezent solist concertist al Orchestrelor Radio și conferențiar universitar la Universitatea de Muzică București. Susține masterclass-uri în țară și în străinătate și a inițiat proiectului „Vă place…?” în anul 2012.
Adrian Mantu este câștigătorul a 16 premii internaționale în concursuri camerale și de violoncel, obținând distincția de Doctor Honoris Causa a Universității Naționale Irlandeze. Susține anual peste 100 de concerte și recitaluri în săli renumite, iar la concertele sale au asistat personalități marcante ale lumii, precum Papa Ioan Paul al II-lea, Nelson Mandela, Prințul Charles, câștigători ai Premiilor Nobel și staruri de la Hollywood.