Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Centrul Cultural Municipal Bistrița şi Societatea de Concerte, vă aşteaptă miercuri 24 septembrie 2014, ora 19.00, la Centrul Multicultural Sinagoga, la un concert de excepţie:
Gringo de România, marca AG Weinberger.
Concertul reprezintă o selecţie din cele mai frumoase piese muzicale crossover, spuse cu tandreţe, cu pasiune şi cu emoţie.
Un concert recital în care gândurile artistului îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20, ’30 şi până azi. Sunt piese care poate că îţi trezesc amintiri şi nostalgii, altele care ţi-au clădit edificiul emoţional pe care stai astăzi.
AG Weinberger nu oboseşte să îşi pună şi să îţi pună cele mai incomode întrebări până într-acolo unde ating textura firească a miezului existenţei noastre. Gringo de România înseamnă cele mai subtil alese muzici, de la Altantic până la Pacific.
Chitarist de excepţie, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi TV, producător de albume, AG Weinberger este o certă autoritate în domeniu. Atitudinea şi gîndirea despre viaţă îl definesc ca fiind „întâiul misionar al muzicii Blues“, fiind supranumit de cǎtre critica de specialiate Mr. Blues al României.
În 1998 este invitat la Festivalul BLUESTOCK, fiind singurul artist nonamerican acceptat să participe la celebra manifestare.
În mai 2000, pleacă „în exil cultural” în Statele Unite”, intrând astfel în marea competiţie a pieţei muzicale din America.
În noiembrie 2003, AG Weinberger s-a întors acasă învingător, semnând un contract cu o Casă de Discuri americană: Heart And Soul Records.
Nashville Calling, întâiul album american semnat AG Weinberger, a fost înregistrat între noiembrie 2004 şi aprilie 2005, la Nashville, TN.
În 2007 este propus pentru nominalizare la premiile Grammy, pentru 7 categorii.
În 2011 a fost realizatorul şi gazda emisiunii „Acadeaua – cea mai dulce emisiune“, difuzată în fiecare duminică seara pe TVR 2.
Tot în 2011 a fost decorat cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler“, de cǎtre Preşedinţia României, ca apreciere pentru cariera muzicală deosebită şi pentru eforturile constante de a descoperi şi de a promova noi talente.
Americanii, seduşi de AG
“Un chitarist foarte bun, dinamic.” – B. B. King
“Zelul de misionar pentru promovarea Blues-ului este evident în toate realizările sale muzicale.” – Revista “Big City Blues Magazine”, Detroit
“Muzică de clasă mondială, cu o aromă unică.” – Cotidianul “Las Vegas Review Journal”
“Este un extraordinar prieten şi un adevărat Bluesman.” – Son Seals
“Un chitarist excelent şi charismatic.” – Brian Spencer, Radio KUNV 91,5 FM, Las Vegas
“În muzica lui există sinceritate şi o reală pasiune.” – Cotidianul “The Jonesboro Sun”
“Nume cu rezonanţă, cu o muzică bine cîntată, bine înregistrată, bine orchestrată, bine produsă.” – Bruce Iglauer – Casa de Discuri Alligator Records
“Este pur şi simplu un monument al tezaurului muzicii americane, Blues-ul.” – Săptămânalul naţional american de divertisment “Call Back Magazine“.