Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistriţa şi Ministerul Culturii, vă invită marţi, 2 decembrie 2014, orele 19, la un concert simfonic extraordinar susţinut de Orchestra Filarmonicii Naţionale din Chişinău, dirijor şi director artistic – Mihail Agafiţa, solist – Marin Gheras (nai). Concertul se înscrie în suita de evenimente dedicate Zilei Naţionale a României, organizate în 1 şi 2 decembrie a.c. în municipiul Bistriţa, sub patronajul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi al Primăriei Bistriţa.
În program:
- Gh. Ciobanu – 2 fragmente din Suita Riturile primăverii
- B. Bartok – Dansuri Româneşti (pentru nai solo)
- B. Smetana – Poemul Simfonic Vltava (Ma Vlast Moldau)
- J. Gimenez – Intermezzo din La boda de Luis Alonso
- Suită de piese din tezaurul folcloric românesc în aranjament pentru orchestră simfonică şi nai (Apel la bucium, Hora şi chindia, Ciocârlia)
- G. Bizet – Uvertura din Opera Carmen
- J. Strauss – Valsul Vocile Primăverii, op. 410
– Polka schnell Tunet şi fulger, op. 324 - F. Liszt – Rapsodia Ungară nr. 2 (pentru nai solo)
- G. Enescu – Rapsodia Română nr. 1