Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud
vă invită marți, 23 aprilie, ora 17:00, în ArtGaleria
la un
Dialog cu scriitorul Filip Florian
despre literatură, cafea, prietenie, succes literar dar şi despre cea mai recentă apariţie editorială a sa Toate bufnițele, Ed. Polirom, 2012.
carte prezentată de Marin Mălaicu Hondrari.
Un eveniment moderat de Dan Coman.
Filip Florian s-a născut la 16 mai 1968, în București. Primul său roman, Degete mici (2005), a fost recompensat cu Premiul pentru debut al României literare, Premiul de excelență pentru debut în literatură al Uniunii Naționale a Patronatului Român și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut în proză.
În 2006, împreuna cu fratele său Matei Florian, a publicat romanul Băiuţeii. Ambele titluri au ajuns astăzi la a patra ediție. Zilele regelui (2008), al treilea roman al lui Filip Florian, a fost distins cu Premiul „Manuscriptum” acordat de Muzeul Național al Literaturii Române și a fost desemnat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului românesc contemporan.
În România, cărțile lui Filip Florian au apărut la Editura Polirom, iar în străinătate, traduse în zece limbi, la editurile Houghton Mifflin Harcourt (SUA), Suhrkamp (Germania), Acantilado (Spania), Fazi (Italia), Magveto (Ungaria), Czarne (Polonia), Didakta (Slovenia), Ciela si Panorama Plus (Bulgaria), Kalligram (Slovacia), University of Plymouth Press (Marea Britanie) și Animar (Egipt).