Festivalul de Arte Vechi, ajuns la ediția a III-a, readuce în burgul Bistriței atmosfera de acum sute de ani, prin concerte de muzică veche, expoziții, ateliere de creație și restaurare, storytelling, târg de meșteșuguri vii, dansuri din perioada de glorie a cetății.
Moștenirea istorică și culturală locală constituie un element semnificativ al brandului Poarta Transilvaniei și au un rol cheie în dezvoltarea durabilă, iar punerea lor în valoare prin evenimente culturale care facilitează cunoașterea istoriei locale, a elementelor caracteristice fiecărei perioade istorice și măsura în care acestea sunt reflectate în patrimoniul cultural material și imaterial, este o necesitate și un act de onoare. Este exact ce își propune Festivalul de arte vechi, un proiect inițiat de Asociația Culturală Bistrița Medievală și finanțat din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de către Primăria Municipiului Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
În perioada 5-8 octombrie 2023, publicul larg va putea să intre în conexiune cu moștenirea istorică și culturală prin concerte de muzică veche cu elevii și cadrele didactice ale Liceului de Muzică „Tudor Jarda” și cu formația Musica Profana, ateliere de creație cu Vlad Bodașca și Adrian Solcan, dansuri renascentiste cu grupul Renaissance, tururi ghidate cu voluntarii EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și ai Serviciului Politici Publice Educație, Tineret, Turism și Sport din cadrul Primăriei municipiului Bistrița, expoziții și ateliere de punere în valoare a patrimoniului în parteneriat cu Asociația Petrus Italus Trust, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Liceul de arte ”Corneliu Baba”, târguri de produse tradiționale și meșteșuguri Produs în Bistrița-Năsăud, ateliere educative și alte activități interactive. Cu această ocazie, Biserica Evanghelică din Bistrița, proaspăt reinaugurată după un proces elaborat de restaurare, își va redeschide porțile sâmbătă, 7 octombrie pentru un eveniment complex, al cărui punct culminant va fi spectacolul extraordinar de muzică veche, cu instrumente de epocă, al formației Musica Profana.
Programul festivalului poate fi accesat on-line pe www.bistritamedievala.ro, caietul de program al fiecărui recital în parte, urmând a fi disponibil pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/artevechibistritamedievala
Parteneri: Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, Universitatea Babeș-Bolyai extensia Bistrița, Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, Asociația Petrus Italus Trust, Fundația Societatea de Concerte Bistrița, Liceul de muzică Tudor Jarda, Bodo Gallery, Primăria Galații Bistriței, Școala Gimnazială ”Grigore Herinean” Galații Bistriței
Proiectul Festivalul de arte vechi vizează să sprijine eforturile autorităților locale de valorizare a moștenirii culturale, în măsură să creeze avantaje pentru diferențiere și să-i sporească atractivitatea, prin efortul integrat al parteneriatului, ce reunește actori sociali cu expertiză în domeniile vizate de proiect, în realizarea de activități cu un caracter aparte, de impact regional/ național/ internațional, ce îmbină valorizarea elementelor de patrimoniu cultural material și construit cu cele de patrimoniu imaterial, activități educative non-formale destinate, în mod special tinerilor, și de voluntariat.