Miercuri, 22 februarie 2023, ora 19.00, Proiectul CORBU marchează 147 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși prin spectacolul sonor Dezleganie (Ritualul).
Evenimentul este găzduit de sinagoga Bistrița (General Grigore Bălan 10).
Dezleganie este un one man show sonor, susținut de Sergiu CORBU Boldor, construit pe structura ansamblului sculptural al lui Constantin Brâncuși: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana fără sfârșit.
Spectacolul sonor Dezleganie stă sub semnul conexiunii profunde dintre muzică și sculptură și a prins viață prin transpunerea în muzică a vorbelor lui Brâncuși: „Eu am făcut piatra să cânte pentru umanitate. Sculptura: Muzică în nemișcare. Muzica: sculptură în desfășurare.”
Uneltele folosite pentru finisarea pietrei brute sunt: cavalul, vioara și rugăciunea. Spectacolul sonor Dezleganie are forma unui manifest care pornește de la mărturisirea lui Brâncuși: „Arta nu face decât să înceapă continuu.”
Ideea de a-i dedica un turneu sonor lui Constantin Brâncuși a început în anul 2020 și s-a născut, așa cum afirmă creatorii spectacolului sonor, Sergiu CORBU Boldor și Luiza Mitu, din „tăcerea unei pietre pe care am contemplat-o atât de mult timp încât a început
să emită sunete. Un sunet necunoscut, interiorizat, profund, cu nuanțe de bocet, de zgomot, de revoltă, de bucurie pură. Acest sunet necunoscut ne-a trecut simultan prin toate stările imaginate și neimaginate.”
Conceptul turneului are în spate pasiunea lui Constantin Brâncuși pentru vioară, protagonistul principal al proiectului fiind Sergiu CORBU Boldor – violinist.
Constantin Brâncuși: „Vioara este instrumentul meu de suflet.”